S-a afirmat că denumirea aşezării – Mileanca - ar veni de la un străvechi Milea, care ar fi stăpânit aici sau chiar ar fi întemeiat satul, dar în acest caz , potrivit legilor lingvistice, satul ar fi trebuit să se numească Mileştii şi nu Mileanca. Mai probabilă este originea ruteană a denumirii satului, în limb ucraineană ,,milencaia” însemnând ,,frumuşica”.
Cel mai vechi document păstrat în care este menţionat satul Mileanca datează din 4 aprilie 1622. într-un alt document, din 12 iunie 1962, este amintit însă uricul de întăritură dat de Ştefan cel Mare, precum şi actele domneşti de la Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, pierdute între timp. Avem astfel dovada documentară că satul exista încă din sec. XV, fiind chiar mai vechi decât domnia marelui Ştefan ( catul său fiind de confirmare şi nu unul de danie sau de fundaţie ).
George Enescu definea undeva regiunea sa natală ( învecinată cu Mileanca ), izolată de timp şi de istorie: ,,Drumuri care nu duc nicăieri şi oameni care nu pleacă niciodată…”. Dar nu a fost mereu aşa. Satul Mileanca avea pe vremuri o aşezare favorabilă, fiind amplasat pe importantul drum comercial care venea de la Marea Baltică, prin Polonia, spre Marea Neagră. Acest drum trecea prin Cameniţa, Hotin, Snyatin, traversa pe la Rădăuţi – Prut şi apoi, prin Mileanca ajungea la Dorohoi ( reşedinţa Ţării de Sus ). De aici, drumul cobora, trecând Prutul prin dreptul Iaşilor, spre Cetatea Albă.
Nu ştim care au fost proprietarii Milencii în primele două veacuri. Cel dintâi stăpân amintit în documente este Bilava, fost diac şi apoi uricar în Cancelaria Domnească. Este vorba, probabil, de Iuraşco Bilava, care scria acte domneşti între anii 1575-1591. Dintr-un uric dat de Ştefan II Tomşa, la 4 aprilie 1622, aflăm că fiii acestuia Eremia şi Toader, au vândut ,,ocina şi dedina lor, trei părţi de ocină din tot satul Mileanca, pe pârâul Podraga, partea de sus, cu iaz şi loc de moară” pentru 260 de taleri de argint.
Cel acre a cumpărat satul este Miron Barnovschi, hatman şi pârcălab de Suceava. Ajuns domn al Moldovei, Barnovschi a făcut danie seliştea Mileanca, cu eleşteu, lui Ionaşco Poturul. Dintr-un hrisov domnesc de la Vasile Lupu ştim că fiii lui Ionaşco Poturu au făcu schimb de sate cu Iorga, mare vistier, dând acestuia satul Mileanca (3/4).
Un sfert de sat rămânea în stăpânirea lui Ştefan Şandru, înrudit probabil cu neamul Bilava. La 12 iunie 1642, fiii acestuia, Ionaşco şi fraţii săi, au vândut partea lor de sat, pentru 80 de taleri, marelui logofăt Gavrilaş Mateiaş.
Iorga, mare vistiernic, amintit mai sus, grec de origine, era un văr de-al lui Vasile Lupu. Deşi nu ni s-a păstrat nici un act, el este cel care a cumpărat şi celălalt sfert de sat Mileanca, căci mai târziu apare satul întreg la moştenitorii săi.
După 1800, nu ştim exact cum, satul a ajuns în proprietatea familiei Ghica. În Condica liuzilor din 1803 deja apare ca proprietar al satului logofătul Costache Ghica. De asemenea, în Condica Visteriei Moldovei din anul 1816, ca proprietar al Milencii ( şi al Tătărăşenilor ) este trecut acelaşi logofăt Costache Ghica.
La 15 martie 1832, moşiile Mileanca şi Tătărăşeni au fost vândute, cu 12.500 bani olandezi, lui Apostol Ioan Petrino.
În sat se găseşte o biserică veche, situată la apus de biserica parohială, cu acelaşi hram: Sf. Nicolae. Din răspunsurile preoţilor parohi ştim că această bisericuţă , din lemn de stejar, ar fi construită de un anume căpitan Manoliu, pe la anul 1779, pe timpul domniei lui Ioan Vodă Calimachi. Se consemnează că lăcaşul a fost reparat la 1857, de Emanoil Mişoglu, proprietarul satului Mileanca. A fost reînnoită după 1910, făcându-i-se pereţii din bârne şi catapeteasma din nou, prin stăruinţele şi ajutorul bănesc, dat de Sebastian Dron, ginerele lui Gh. Negru.
Bisericuţa este, de fapt, mult mai veche. În faţa ei se păstrează o piatră de mormânt, îngropată pe jumătate, ce are inscripţia în limba slavonă. Se arată că ea a fost pusă de un ctitor, peste mormântul mamei sale Maria, în biserică, la anul 1665(?). Această piatră de mormânt este cel mai valoros obiect istoric ce s-a păstrat în satul Mileanca, mărturie vie privitoare la ctitorii primei biserici de aici.
O altă piatră de mormânt, din 1831, cu inscripţie în scriere chirilică, se află îngropată tot în afara bisericii, în dreptul altarului. Ea a aparţinut lui Ioan Blezănuh, a cărui nume trebuie pus în legătură cu movila lui Blezniuc, situată în partea de S-V a satului Mileanca.
Cea de-a doua biserică, cu hramul Sf. Nicolae şi Sf. Gheorghe, a fost zidită între 1884 şi 1887, de Gheorghe Negru şi soţia sa Ecaterina ( născută Carcea ), după cum arată actul solemn de la 1898, expus în pridvorul bisericii. Aceştia au donat 1.000 de galbeni şi terenul bisericii. La acestea s-au adăugat şi contribuţiile enoriaşilor, care au întregit suma, până la 30.000 lei.
După cum se poate observa, cel de-al doilea hram, Sf. Gheorghe, a fost dat după numele ctitorului. Iniţial biserica nu a fost pictată.
Catapeteasma, din lemn de brad, a fost comandată, potrivit inscripţiei, de Ecaterina Mişoglu, spre pomenirea sa şi a tot neamul, în acelaşi an – 1887. Ea a fost pictată de Ioan Radovici, care şi iscăleşte.
Biserica a fost reparată radical în perioada 1894 –1898, iar redeschiderea solemnă a acesteia a avut loc în 1898. A participat şi prinţul D.P.Moruzi, prefectul judeţului Dorohoi, a cărui fotografie se poate vedea încă în biserică, înfăţişându-l în uniformă militară, de ceremonie.
O declaraţie din 1964, privitoare la metalele preţioase aflate în gestiunea parohiei enumără următoarele obiecte: un chivot de argint, 2750 gr. aflat în uz; două cruci, conţinând 550 gr. argint; un potir de 550 gr. argint; discul de 350 gr. argint şi o Evanghelie ferecată în argint, având pe faţă cei patru evanghelişti, iar pe spate Învierea Domnului, după obicei.
La 5 august 1967, Atelierele Institutului Biblic de la Bucureşti, înregistrau comanda nr. 50517, a Parohiei Mileanca, pentru aurit potirul mare ( special ), materialele fiind asigurate de solicitant. Pe un asemenea potir, păstrat în biserică, deşi scos din uz, se poate citi: ,,S-a reparat prin stăruinţa preotului Mircea. Donatori: Ion, Dumitru, Iftimie, Toader, Toader, Iftimie”.
Cea mai veche carte de cult păstrată în Mileanca, un Ceaslov, este asemenea celui de pe care se învăţa citirea slovelor chirilice, în vremea lui Ion Creangă.
Biserica avea iniţial, deasupra intrării, ,,un turn frumos, făcut din lemn, în care s-au ţinut clopotele”. Pentru că turnul n-a putut rezista prea mult, administraţia parohială a decis să construiască o altă clopotniţă lângă biserică, din lemn de stejar, pe temelie de piatră, amplasată la intrarea în curtea bisericii.
La 19 aprilie 1965 se consemnează inaugurarea unei noi clopotniţe, totodată fiind instalat un nou clopot.
La 1878, diaconul Constantin Cristescu, căsătorit cu Elisabeta Z. Dron şi ginere al ctitorului Gheorghe Negru, a fost hirotonit preot al bisericii noi din satul Mileanca. L-au urmat preoţii Nicolae Luca, Petru Hadârcă, Ioan Mircea şi Zancu Gheorghe.
